Pe această pagină puteți depune o plângere împotriva unui ajutor de stat presupus ilegal. Această pagină este disponibilă în 23 de limbi Pentru a schimba limba, folosiți meniul derulant din colțul din dreapta sus al ecranului.
De ce trebuie depusă o plângere?
Plângerile reprezintă o sursă esențială de informații în vederea detectării încălcărilor normelor Uniunii în domeniul ajutoarelor de stat. În această privință, regulamentul de procedură prevede examinarea de către Comisie a tuturor plângerilor prezentate de părțile interesate.
Care este temeiul juridic?
„Regulamentul de procedură”: Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (care înlocuiește Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului) – JO L 248, 24.9.2015, p. 9-29.
„Regulamentul de punere în aplicare”: Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei, astfel cum a fost modificat, printre altele, de Regulamentul (UE) nr. 372/2014 al Comisiei din 9 aprilie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 în ceea ce privește calcularea anumitor termene, gestionarea plângerilor și identificarea și protejarea informațiilor confidențiale (JO L 109, 12.4.2014, p. 14-22).
Cum pot stabili dacă o măsură constituie ajutor de stat?
În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, „cu excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”. Prin urmare, pentru a clasifica o măsură drept ajutor de stat, trebuie reunite următoarele cinci condiții:
- utilizarea resurselor publice
- avantajul economic
- selectivitatea (adică ajutorul favorizează anumite întreprinderi comerciale sau producerea anumitor bunuri)
- efectele asupra concurenței
- efectele asupra schimburilor comerciale dintre statele membre.
Pentru mai multe detalii, puteți consulta, de asemenea ,Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Cine poate depune o plângere?
În temeiul articolului 24 din Regulamentul de procedură, doar părțile interesate pot înainta plângeri pentru a informa Comisia în legătură cu orice presupus ajutor ilegal sau cu orice presupusă utilizare abuzivă a unui ajutor. În acest scop, persoanele fizice și juridice care înaintează o plângere în temeiul articolului 12 alineatul (1) și al articolului 24 alineatul (2) din regulamentul de procedură trebuie să demonstreze că sunt părți interesate în înțelesul articolului 1 litera (h) din regulamentul menționat. (A se vedea, în acest sens, și articolul 11a alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare).
Conform articolului 1 litera (h) din regulamentul de procedură, prin persoană interesată se înțelege „orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale”.
De ce este obligatorie utilizarea formularului de plângere?
Utilizarea formularului de plângere este obligatorie în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În temeiul articolului 11a alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare, părțile interesate au obligația de a completa formularul care figurează în anexa IV și de a furniza toate informațiile cu caracter obligatoriu care sunt solicitate în formular. Principalul său scop este de a facilita gestionarea plângerilor, asigurând faptul că toate informațiile relevante despre presupusul ajutor ilegal sau presupusa utilizare abuzivă a unui ajutor ajung la cunoștința Comisiei.
Plângerile se depun în una dintre limbile oficiale ale Uniunii [articolul 11a alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare].
Comisia le va cere reclamanților care au comunicat informații incomplete să furnizeze datele lipsă într-un termen stabilit. Dacă răspunsul nu parvine în termenul stabilit, se consideră că plângerea a fost retrasă.
Comisia poate scuti partea interesată, pe baza unei cereri motivate a acesteia, de obligația de a furniza unele dintre informațiile solicitate în formular (articolul 11a alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare).
Unde pot găsi formularul de plângere și cum pot trimite plângerea?
Formularul de plângerepoate fi descărcat aici.
Completați toate câmpurile obligatorii, marcate cu asterisc (*). După ce ați completat formularul, îl puteți trimite prin e-mail sau prin poștă, la adresa:
European Commission
Directorate General for Competition
State aid Registry
B-1049 Bruxelles
Belgique
Fax (32-2) 296 12 42
stateaidgreffe@ec.europa.eu
Comisia încurajează utilizarea comunicării pe cale electronică.
NB: Recomandări pentru reclamațiile trimise prin e-mail:
- Documentele anexate nu trebuie să depășească 3 MB.
- În cazul în care e-mailul dumneavoastră depășește această dimensiune, vă recomandăm să trimiteți un al doilea e-mail cu același subiect și mențiunea „e-mail 2”.
- Dacă doriți să trimiteți un număr mare de documente, puteți să le încărcați pe un un CD ROM și să îl trimiteți prin poștă la adresele de mai sus.
Dacă plângerea conține informații confidențiale, vă rugăm să trimiteți două versiuni: o versiune confidențială și o versiune neconfidențială (fără secrete de afaceri sau alte informații confidențiale).
Ce se întâmplă după ce trimit plângerea?
Veți primi o confirmare de primire, în termen de 15 zile lucrătoare. Comisia va examina informațiile furnizate și vă va informa cu privire la rezultat cât mai curând posibil (a se vedea secțiunea 9 privind „Reclamațiile” din Codul celor mai bune practici de desfășurare a procedurilor de control al ajutoarelor de stat).
Versiunea neconfidențială a plângerii poate fi trimisă statului membru vizat, pentru observații.
Pot să introduc o acțiune în fața unei instanțe naționale?
Obligația statelor membre de a notifica ajutorul de stat planificat („clauza de standstill”) are efect direct, ceea ce înseamnă că părțile afectate de ajutorul de stat acordat nerespectând obligația de standstill („ajutor ilegal”) pot introduce acțiuni directe în fața instanțelor naționale. Prin urmare, persoanele fizice sau juridice ale căror interese au fost lezate de un ajutor de stat presupus ilegal pot sesiza instanțele naționale, care trebuie să evalueze cazul indiferent de existența unei proceduri paralele în fața Comisiei. Acțiunile în fața instanțelor naționale pot oferi o cale de atac importantă, care poate aduce imediat ajutor reclamantului afectat de un ajutor de stat ilegal. Printre căile de atac disponibile în fața instanțelor naționale se numără: împiedicarea plății ajutoarelor ilegale recuperarea ajutoarelor ilegale (indiferent de compatibilitate) recuperarea dobânzilor corespunzătoare unei perioade de ilegalitate despăgubiri pentru concurenți și alți terți și măsuri provizorii împotriva ajutoarelor ilegale.
Cu toate acestea, Comisia nu poate oferi consiliere privind procedurile naționale care pot fi utilizate pentru cazuri individuale. Informații suplimentare privind aplicarea legislației în materie de ajutoare de stat de către instanțele naționale
Linkuri utile
- Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului de înlocuire a Regulamentului (CE ) nr. 659/1999 al Consiliului
- Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei
- Regulamentul (UE) nr. 372/2014 al Comisiei
- Codul celor mai bune practici
- Comunicarea privind aplicarea normelor