Direct la conținutul principal
Competition Policy

De ce este importantă pentru consumatori?

Politica în domeniul concurenţei vizează aplicarea normelor care garantează faptul că întreprinderile funcţionează în condiţii de concurenţă loială. Politica în domeniul concurenţei stimulează spiritul antreprenorial şi eficienţa, le asigură consumatorilor o ofertă mai variată şi contribuie la micşorarea preţurilor şi sporirea calităţii.

Preţuri mici: Cea mai simplă modalitate pentru a deţine o cotă de piaţă importantă este practicarea de preţuri mici. Sub efectul concurenţei, preţurile scad. Acest lucru este benefic pentru consumatori (deoarece creşte puterea lor de cumpărare), pentru întreprinderi, care sunt încurajate să producă şi pentru economie, în general.

Calitate mai bună: Concurenţa încurajează întreprinderile să producă bunuri şi să furnizeze servicii de mai bună calitate, pentru a atrage mai mulţi clienţi şi pentru a deţine o cotă de piaţă mai mare. Calitatea poate însemna: produse cu durată de viaţă mai îndelungată sau care funcţionează mai bine; servicii post-vânzare sau de suport tehnic mai bune; servicii mai accesibile şi mai bune.

Ofertă mai variată: Pe fondul concurenţei, întreprinderile vor depune eforturi pentru ca produsele lor să se diferenţieze de celelalte produse existente pe piaţă. Prin urmare, oferta devine mai bogată şi consumatorii pot alege produsul cu cel mai bun raport preţ-calitate.

Inovare: Pentru a prezenta o ofertă variată şi pentru a produce bunuri de mai bună calitate, întreprinderile trebuie să fie novatoare în concepţie, design, tehnici de producţie, servicii etc.

Concurenţi mai serioşi pe piaţa mondială: Concurenţa de pe piaţa UE ajută întreprinderile europene să fie mai competitive şi în afara UE, devenind capabile să facă faţă concurenţei de pe piaţa mondială.

Care este rolul dumneavoastră?

Sunteţi un pion cheie! Preferinţa dumneavoastră pentru un anumit produs stabileşte direcţia pe care întreprinderile decid să o urmeze. Informându-vă şi denunţând întreprinderile care încalcă regulile concurenţei, puteţi contribui, la rândul dumneavoastră, la asigurarea unor condiţii de piaţă în care întreprinderile furnizează produse mai variate, mai inovatoare şi de mai bună calitate, la preţuri mai mici.